Online gestellt vor 89 Monaten
Română > Germană: Roman, 7386 cuvinte
Roman se dragoste cu o încărcătură moral religioasă, acțiune bazata pe întimplari miraculoase fantasy, mister suspans etc.
7586 cuvinte
Cit de repede posibil
Beispieltext:
Cei care înţeleg cu adevărat religia, ştiu că toate povestirile din Biblie, sunt reprezentate metaforic. În argumentaţia mea, sunt mulţimi de bibliografii, după cei care susţin aceste idei. Sunt dovezi de toate felurile, iconografice, scriptice, teorii ştiinţifice, de măsurare a probabilităţilor, cercetări geografice și istorice, matematice, astronomice, cinematografice, ale acestor închipuiri reprezentate metaforic, alegoric, prin hiperbole şi definiţii utopice, care ni se dezvăluie în orice scriere religioasă. Numai că, sunt şi eu nevoit să spun ca şi luminatul om, Isus din Nazareth.
,,Nu este dat, oricărei minţi, să vadă, să înţeleagă!”
M-am izolat de lume, pentru cartea de faţă, pentru a putea ajunge la o stare profundă a spiritului. Am făcut cercetări care m-au purtat într-o latură necunoscută a istoriei, a religiei, a misterelor şi secretelor vechi, a magiei Egiptului antic, a secretelor ascunse de Vatican, cei care ţin cu mână aprigă, secretele ascunse ale divinităţilor inventate, chiar şi faţă de proprii lor supuşi, sau slujitori ai bisericii. Manuscrise vechi, din mai multe vremuri, au fost trecute prin fața ochilor mei şi fiecare clipă de studiu, m-a împins să cercetez cât mai adânc în vremurile din trecut ale istoriei religioase.
Sprachrichtung:
Rumänisch
> Deutsch
Service:
Übersetzung
Fachgebiet:
Kunst / Unterhaltung
Status: Geschlossen (es können keine Angebote mehr abgegeben werden)
Über den Auftraggeber:
Die Angaben zum Auftraggeber stehen nicht mehr zur Verfügung, da die Anfrage bereits geschlossen ist.
Nicht das Richtige?
Weitere Anfragen finden Sie in der Liste der Anfragen. Berühren Sie die nachstehende Schaltfläche.